Reședințe private: Palatul Brâncoveanu-Bibescu, poalele Mitropoliei

la poalele Dealului Mitropoliei (demolat 1885)

 Panorama 1856 de Carol Popp de Szathmari pentru albumul dedicat Doamnei Elena Cuza (Sursa: Emanuel Bădescu)

 Detaliu panoramă

Palatul Bibescu la poalele Dealului Mitropoliei, într-o gravură de epocă

Marea majoritate a istoricilor consemnează faptul că domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) locuieşte în palatul brâncovenesc, moştenirea primei sale soţii, Zoe Mavrocordat Brâncoveanu. Proprietatea ce s-a aflat la poalele dealului Mitropoliei avea o întindere vastă şi o amenajare peisagistică deosebită. Zona fostei grădini a devenit piaţa Halelor Bibescu, astăzi piaţa Unirii. Marele ban Grigore Brâncoveanu (1770-1832), ultimul descendent pe linie masculină al domnitorului-martir, este făuritorul destinului lui Gheorghe Bibescu. ”Înfiat de întâia şi dăruit de cea de-a doua Bălaşa Bibescu, Iorgu fu însă aproape înfiat de cineva cu o bogăţie mult mai mare, Marele-Ban Brâncoveanu, care-i dădu pe nepoata-sa Zoe Mavrocordat, poftindu-l să şi vie să-i locuiască în casă.”  (N. Iorga, Studii si documente cu privire la istoria României, cercetări şi regeşte documentare, vol. XI, ed.Ministerului de instrucţie, Bucureşti, 1906, p. 235)
După o căsătorie de aproape 20 de ani şi 8 copii împreună, Gheorghe Bibescu divorţează de ea în 1844, punând-o sub interdicţie în ceea ce priveşte vastele proprietăţi, administrate de o epitropie până la moartea ei. Totuşi continuă să locuiască în palat până la sfârşitul domniei, investind mulţi bani în amenajarea lui. Din propria scrisoare datată în 4 aprilie 1850, aflăm că timp de 14 ani mobilase şi comandase obiecte în valoare de 50.000 ducaţi. ( N. Iorga, Mărturii istorice privitoare la viaţa şi domnia lui Ştirbei-vodă, Minerva, 1905, pp.667-668)


Planul Borroczyn 1846-1852

Începând cu iunie 1848, odată cu plecarea domnitorului Bibescu, palatul intră în circuitul public fiind închiriat şi amenajat pentru oficiali străini. După plecarea domnitorului, palatul este ocupat de Fuad Effendi, caimacamul otoman.
În lipsa unor reprezentări grafice sau memorii de epocă nu se poate aprecia cu certitudine stiIul arhitectural al vremelnicului palat domnesc; o gravură de epocă şi o fotografie ne ajută să apreciem silueta palatului, cel mai probabil restaurat de Bibescu în stil neoclasic. Totuşi amenajările interioare se pot reconstitui pe baza unui amplu inventar din 1850, consemnat de pitarul F. Hill.9Sursa: A.N.D.M.B., fond P.M.B. General) Astfel aflăm numărul, numele încăperilor şi informaţii preţioase legate de piese de mobilier, consideraţii stilistice, materiale şi culori, stare de conservare. Universul creat la comanda domnitorului este unul pe deplin racordat la modul de viaţă occidental, influenţat de curţile vieneză şi pariziană.

Odaia din faţă cu nr.1

Odaia din faţă nr. 2

Salonul de foc nr. 3

Odăiţa din holu nr. 4

Biblioteca nr. 5

Odaia despre grădină nr. 6

Antreaua nr. 7

Odaia despre grădină nr. 8

Odaia cu nr. 9

Salonul despre grădină nr. 10

Odaia rococo nr. 11

Salonul despre grădină nr. 12

Odaia despre grădină nr. 13

Odaia despre biserică nr. 14

Odaia despre curte roşie nr. 15

Salonul despre curte nr. 16

Cabinetul despre curte nr. 17

Odaia femeilor nr. 18

Odaia doicilor nr. 19

Odaia Domniţelor nr. 20

Odaia din colţu nr. 21

Scara cea mare şi antreoa nr. 22

Catul de jos odaia cu nr. 23

Odaia în care şade Sali Efendi no. 24

Odaia cu nr. 25

Odaia cu nr. 26

Odaia nr. 27

Antreaua de lîngă subt biserică nr. 28

Bufet nr. 29

Salonul sofrageriei nr. 30

Sofrageria mică nr. 31

Odaia nr. 32

Odaia nr. 33

Odaia nr. 34

Odaia nr. 35

Odaia nr. 36

Odaia casierii nr. 37

Odaia nr. 38

Odaia nr. 39

Odaia nr. 40

Odaia nr. 41

Cuhnia mare cu lăturatele odăi nr. 42

Odăile vizitiilor nr. 43

Odăile feciorilor nr. 44

Cuhnia mică nr. 45

Spălătoria nr. 46

Vărzăria nr. 47

Biserica

Grajduri

Din acelaşi dosar aflăm un personaj interesant: ceasornicarul Manolache, angajat de Bibescu şi plătit cu 16 galbeni anual, îşi continuase activitatea şi în perioada 1848-1850: ”Pe vremea M.S. fostul Domn George Bibescu a fost Domnu Stăpînitor a toată Ţara Românească, Domnului a fost tocmit pe preţu de 16 galbeni pe an ca să îngrijească de ceasornicile palatului”. Pentru el garanta Anton Kalgian cum că ”dl. Manolache a ţinut în bună stare toate ceasornicele de la plecarea lui Fuad Efendi”.

Planul realizat de Jung în 1856

Perioada urmatoarelor decenii ne rămâne necunoscută, fiii cuplului Bibescu trăiesc mai mult în străinătate şi palatul rămâne nefolosit.

                                                                

Planul întocmit de Papazoglu din 1871

Între 1872 şi 1885 palatul este administrat de Epitropia Casei Zoe Brâncoveanu, condusă de fiii ei, Nicolae şi George Bibescu. În 1872 primăria ordonă ilegal dărâmarea zidului de incintă al palatului nelocuit, Epitropia deschizând un proces şi câştigându-l în 1874. Cu ocazia lucrărilor ample de canalizare şi amenajare a cursului Dâmboviţei, în 1881 are loc exproprierea a 8017 m.p. din grădină, urmată de ridicarea unui nou zid împrejmuitor între 1882-1883. Tot în 1883 terenul rămas peste gârlă este cumpărat de primărie pentru halele de peşte. În anul următor se începe dărâmarea unei părţii de zid şi a zidului grajdurilor. În septembrie 1884 se organizează licitaţia pentru demolarea palatului şi a dependinţelor fără zid împrejmuitor, fixându-se ca dată de finalizare 31 martie 1885. În februarie 1885 are loc exproprierea terenului rămas pentru înfiinţarea piaţei publice.

Informaţii de la B.A.R. mss, fondul G. Bibescu