Reședințe publice: Mănăstirea Cotroceni ca palat de vară

(palatul de vară al domnitorului Barbu D. Știrbey)
1852 reamenajări arh. Anton Hefft

Cea de-a treia reședință de care se leagă numele lui Barbu D. Știrbey este cea de la mănăstirea Cotroceni cu rol oficial pe timpul verii începând cu 1852. Domnitorul comandă pentru Cotroceni un proiect de refacere a clădirilor în stil neoclasic la exterior precum şi de amenajare a grădinii ca spaţiu de relaxare.

Barbu Știrbey apelează la peisagistul Carl Friedrich Meyer (1817-1852) cu care colaborase anterior la amenajarea grădinilor publice în spirit romantic. Interesul pentru arta grădinilor se va regăsi de-a lungul a patru generaţii succesive în familie. Iată cum este descris ansamblul de la Cotroceni: „La dreapta (bisericii), o rampă şină care se ridică de-a lungul zidului de apărare duce sub o vastă cupolă, care servea, în timpul domniei prinţului Ştirbei, de sufragerie de vară. De la înălţimea acestui chioşc, deschis în toate părţile, te bucuri de o privelişte încântătoare. În jur câmpia se întinde spre orizonturi nemărginite; la picioarele sale vezi şerpuind aleile umbroase şi înmiresmate ale parcului pe care prinţul Ştirbei a pus să-l planteze şi care este deja plin de arbori stufoşi.” (Sursa: Ulysse de Marsillac, Bucureştiul în veacul al XIX-lea, Editura Meridiane, Bucureşti, 1999, p. 154)

Prin intermediul arhitectului austriac Anton Hefft se va îngriji să comande şi să mobileze cabinetul personal din noua reşedinţă de vară în spiritul curţii vieneze şi se cunoaşte existenţa în această ambianţă a două portrete ale cuplului imperial francez, dovadă a unei încercări de racordare la ambele modele
occidentale: francez și austriac. (Sursa: Muzeul Naţional Cotroceni, Istoria Cotrocenilor în documente (secolele XVII-XX), Editura Sigma, Bucureşti, 2001, pp. 107-111)