joi, 10 octombrie 2013

Proiect cultural al Asociației Istoria Artei


Patrimoniul arhitectural ctitorit de fam. Bibescu-Știrbey-Basarab Brâncoveanu în București și jud.Ilfov
 face parte din proiectul


”5 trasee culturale de arhitectură bucureșteană”
alături de
Pe urmele arh. Ion N.Socolescu prin București
Pe urmele ing. Grigore și Nicu Cerchez prin București
Pe urmele arh. Nicolae Ghika-Budești prin București
Pe urmele arh. Duiliu Marcu prin București


Alături de sub-colecția dedicată marilor nume ale arhitecturii românești, deschidem o nouă direcție de cercetare și valorificare a patrimoniului marilor familii boierești și domnitoare care și-au pus amprenta asupra orașului, atât în ceea ce privește ctitoriile religioase, spațiul public, cât și al reședințelor private. 

Proiect inițiat și co-finanțat de 

Proiect co-finanțat de 



marți, 8 octombrie 2013

Moștenirea de familie



Moștenirea arhitecturală lăsată Bucureștiului și împrejurimilor de către familia Bibescu-Știrbey-Basarab Brâncoveanu poate fi urmărită de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în 1949. În fapt, familia de boieri mari Știrbei este atestată din secolul al XV-lea, dar cu certitudine documentată de pe vremea lui Mihai Viteazul, așa cum afirma Nicolae Iorga (Viaţa şi domnia lui Barbu Dimitrie Ştirbei, domn al Ţării Româneşti (1849-1856), Institutul de Arte grafice „Carol Goebl”, Bucureşti, 1905, p.3). Cernica și Chiajna Știrbei sunt primii ctitori ai unui schit, vatra mănăstirii din jud. Ilfov, ctitoria lor nemaiexistând însă până astăzi. Familia Știrbey se stinge la începutul sec. al XIX-lea odată cu marele vornic Barbu C. Știrbei (1753-1813), dar prin adopție linia se continuă prin neamul Bibescu.

Originari din Oltenia, cu vaste moșii în jud. Olt, Dolj, Mehedinți, Romanați, cu case în Craiova, familiile Bibescu-Știrbey se stabilesc în București către sfârșitul sec. al XVIII-lea. Prin adopții și alianțe matrimoniale se intră și în posesia unor uriașe averi funciare în jud. Prahova, Argeș, Ilfov, Bacău.

Pe de o parte, marele vornic Barbu C. îl adoptă pe nepotul său, Barbu Bibescu (cunoscut de atunci ca Barbu Știrbey 1799-1869). Ultimul descendent masculin brâncovean, Marele Ban Grigore Brâncoveanu (1770-1832), o adoptă și el pe nepoata soției sale, pe Zoe Mavrocordat (1805-1892), o căsătorește cu Gheorghe D. Bibescu și îl adoptă în 1828 pe primul lor născut, Grigore G. (cunoscut de atunci înainte ca Basarab Brâncoveanu 1827-1886).

Primul ajuns domnitor în 1842 a fost Gheorghe D. Bibescu, prima dată căsătorit cu Zoe Mavrocordat, apoi cu Marițica Văcărescu Ghica (1815-1859). Reşedinţele lor au fost în vechile palate brâncovenești de la Poalele Mitropoliei și de pe Splaiul Dâmboviței, iar ca locuință de vară proiectau construirea unui palat la Băneasa.

Opţiunea lui Barbu D. Ştirbey pentru evidenţierea stilului neoclasic în ceea ce priveşte reşedinţa sa din Calea Victoriei (casă boierească de la sf. sec. XVIII, etapa arh. M. Sanjouand între 1833-1835) se înscrie în gustul marilor boieri bucureşteni care căutau modele în spaţiul austriac şi francez după 1830. Tot el alege ca palat de vară Mănăstirea Cotroceni, iar moșia Buftea, zestrea soției sale, îi era teren de vânătoare.

La începutul sec. al XX-lea ultimul descendent Filipescu, Alexandru (1852-1916), fiul Elisei Bibescu și al lui Ioan, lasă o vastă moștenire vărului său, Constantin Basarab Brâncoveanu (1875-1967). Din acest patrimoniu putem enumera în București parcelarea Filipescu.

marți, 1 octombrie 2013

Spațiul public bucureștean

Bucureștiul datorează multe proiecte publice celor doi frați domnitori: Gheorghe D. Bibescu (1842-1848) şi Barbu D. Ştirbey (1849-1853 şi 1854-1856). Ei sunt deschizători de drumuri în ceea ce priveşte
amenajarea parcului Cişmigiu, a parcului Kiseleff și a Șoselei, a grădinii Mitropoliei, inaugurarea canalizării și a fântânilor orașului, construirea Teatrului Naţional, pavări, alte refaceri.

Preluând modelul Domniței Bălașa Brâncoveanu Lambrino, Marele Ban și soția lui, Safta, dezvolvoltă Așezămintele Brâncovenești. Implicarea tuturor descendenților Bibescu - Știrbey, în calitate de epitropi ai Așezămintelor Brâncovenești, a dus la dezvoltarea spitalului, azilului, școlii și a bisericii Domnița Bălașa.

De numele lui Barbu și al Elisabetei Știrbey (1805-1874) se leagă înființarea în 1843 a primei școli de limba română pentru fete și în 1851 a Pensionatului de fete (devenit ulterior Școala Centrală).

Cei doi domnitori susțin proiecte ample de refacere a bisericilor și mănăstirilor: Curtea veche, Sf. Gheorghe nou, Sf. Spiridon nou, Antim, Mitropolie, Mărcuța, Snagov. Alte importante instituții publice inițiate în timpul domniei lui Știrbey sunt: Școala de Arte și Meserii de la Mavrogheni, Școala de Agricultură de la Pantelimon,
Școala de Chirurgie de la Mihai Vodă, Grădina Botanică, Cimitirul Bellu.

Numele celor doi frați - domnitori au fost date unor importante străzi din București. Strada Bibescu vodă se află la poalele dealului Mitropoliei, amintind de palatul Brâncoveanu ce i-a fost reședință și principelui Gheorghe Bibescu. Strada Știrbey vodă trece pe la grădina Cișmigiului (care a purtat și numele de Grădina Știrbey Vodă), domnitorul înzestrându-și fetele cu terenuri în acea zonă. Prințesa Alina Știrbey, căsătorită cu generalul Ion Emanuel Florescu, a avut casă pe strada ce purta numele tatălui ei, la intersecția străzilor Ion Câmpineanu cu str. Calvină.

Inițiative publice: Așezămintele Brâncovenești

Biserica (1742-1744), Azilul de văduve, femei bătrâne și sărace și școala primară de băieți
danie 1745 prima ctitorie la inițiativa Domniței Bălașa Brâncoveanu Lambrino, Biserica cu hramul Botezul Domnului, ruinată de cutremurul din 1838, reparată în 1842, dărâmată în 1871 împreună cu casele vechi ale domniței

1745 se înființează o școală de baieți

1750-1753 la inițiativa Domniței Bălașa se înființează Azilul de femei bătrâne și sărace și Biserica cu hramul Înălțarea Domnului, ulterior ruinată

1781 este posibil ca domnitorul Alexandru Ipsilanti să fi dispus înființarea aici a unui orfelinat de băieți

1791-1803 se mută aici Școala elinească de la Sf. Sava

1809 spital de campanie rusesc

1825-1830 școala are un pronunțat caracter grecesc, apoi în epoca regulamentară, redevine românească


1831 Biserica Domnița Bălașa: re-ctitorie a Banului Grigore Brâncoveanu, avariată de cutremur


1838 - 1842 Biserica Domnița Bălașa: re-ctitorie a Bănesei Safta Brâncoveanu, stil neo-gotic, pictată de Nicolae Polcovnic, ruinată în 1881 (demolată)

1870-1876 un nou local pentru Azilul de femei (1870-1876) și școală primară Domnița Bălașa (1875, desființată în 1898) în Calea Rahovei nr. 3


1880 – 1885 rectitorirea Bisericii Domnița Bălașa (singura existentă)
planuri: arh. Alexandru Orăscu, arh. Carol Beneș și arh. Fr. Hartmann, avizați de arh. Lecomte de Nouy
Antrepriză: Dobre Nicolau sub coordonarea arh. Carol Beneș




Spitalul Brâncovenesc
1835 - 1838 ctitoră Safta Brâncoveanu
arh. Iosef Hartl (spital, bucatarie, spalatorie)
1842 a II-a aripă-secția medicală
arh. Iosef Hartl
1855 - 1859 a III-a aripă - secția de chirurgie, farmacia, îmbunătățirea vechilor aripi
arh. Julius Freywald
ing. Robert Ruebenbauer face o baie cu abur și duș (1858)
1864 un nou corp spitalicesc, consultații gratuite
1879 primul muzeu de anatomie patologică (Kalinderu)
1889 - 1891 un local nou, farmacie
Decenii întregi lucrează în serviciul tehnic ing. M. Antaloy, A. Biju, arh. O. Beniș, T. Kantzler, frații Axerio, H. Vollrath.


1903 - 1906 vechile pavilioane se demolează, se construiește un nou spital și un pavilion pentru consultații gratuite și un laborator bacteriologic
 ing. Cesare Fantoli, arh. C. Cora, arh. Fr. Hartmann, ing. Elie Radu-inspector general
1909 ing. Cesare Fantoli anexe Azil Domnița Bălașa

Inițiative publice: Biserica Sf. Ilie - Rahova

Str. Silvestri Constantin nr. 79
1747 - 1802 prima biserică
1828 a doua ctitorie la inițiativa lui Fotache
Știrbei
1984 translatată

Detaliu panorama orașului de Ludwig Angerer la 1856 (Emanuel Bădescu)